Influența alimentației asupra sănătății nu mai este demult un mister pentru nimeni. Cu toții, indiferent de statutul socio-economic și educațional știm că „suntem ceea ce mâncăm” și cunoaștem, cel puțin în linii mari, caracteristicile unei alimentații sănătoase. Cu toate că se vorbește despre nutriție și stil de viață sănătos în toate mediile de comunicare, de la rețetele de socializare la publicațiile științifice, populația continuă să sufere de probleme majore de sănătate datorate dezechilibrelor nutriționale.

Prevalența principalelor boli de nutriție și metabolism

Alimentația dezechilibrată și sedentarismul sunt doi factori majori de risc pentru un număr mare de probleme de sănătate, printre care: supraponderalitatea și obezitatea, deficiențele nutriționale, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat de tip 2, hepatopatiile, nefropatiile, dezechilibrele hormonale, cancerul și bolile neurodegenerative.

Prevalența la nivel global a acestor boli este în creștere, iar măsurile preventive nu sunt suficiente sau bine implementate pentru a reduce semnificativ aceste „pandemii”.

Conform Global Nutrition Report pe anul 2015:

  • 1,9 miliarde de oameni sunt supraponderali sau obezi (39% din populația peste 18 ani)
  • 2 miliarde de oameni sunt afectați de deficiențe de micronutrienți
  • 42 de milioane de copii sunt supraponderali
  • 1 din 12 adulți suferă de diabet zaharat de tip 2.

În România, mai mult de 50% din populația adultă se confruntă cu un exces de greutate corporală, dintre care 20% sunt obezi. Bolile cardiovasculare sunt prima cauză de deces in Romania (cat si la nivel global), în 2012 acestea reprezentând 50,5% din toate cauzele de mortalitate.

Eșecul recomandărilor nutriționale generale

Recomandările alimentare adresate întregii populații au început să apară inainte de a fi descoperite vitaminele şi mineralele. Bineînţeles că SUA are un cuvânt de spus în acest sens, introducând conceptul de piramidă alimentară. Totul a început în 1894, când au fost scrise primele recomandări alimentare de către W.O. Atwater. Acestea au fost publicate în 1902. Ȋn acest ghid, el pune accent pe varietate, proporţionalitate şi moderaţie în ceea ce priveşte dieta. De asemenea, propune caloria ca unitate de măsura a energiei pe care o oferă alimentele şi explică cum diferă aceasta în funcţie de conţinutul lor în proteine, lipide şi carbohidraţi.

Primul ghid alimentar al USDA a fost publicat în 1916 – Food for young children de către Caroline Hunt. Alimentele au fost grupate în 5 categorii: lapte şi carne, cereale, vegetale şi fructe, grăsimi şi alimente grase, zahăr şi dulciuri. Acestui ghid i-a urmat la scurt timp, în 1917, altul care se adresa întregii populaţii – How to select foods (C. Hunt si W.O. Atwater).

De la aceste prime încercări, recomandările nutriționale au evoluat de-a lungul timpului, au fost adoptate și de alte țări, fie sub forma de piramidă alimentară, farfurie a alimentației sănătoase, fie sub formă de ghiduri mai complexe.

În România există Ghidul pentru Alimentație Sănătoasă, publicat de Societatea Română de Nutriție în 2006. Este un material cuprinzător, care oferă o privire de ansamblu asupra alimentației sănătoase pentru populația din România, dar și recomandări practice specifice diferitelor grupe de vârstă.

Cu toate că există toate aceste ghiduri, populația nu are cunoștințele de nutriție de bază și nu știe cum să aplice practic aceste recomandări.

Eșecul în respectarea la nivel populațional a recomandărilor cuprinse în aceste ghiduri vine, în primul rând, din lipsa unei comunicări adecvate și, în al doilea rând, din lipsa cunoștințelor în privința adaptării acestor recomandări generale nevoilor individuale.

Din ce în ce mai multe cercetări demonstrează beneficiile unei diete personalizate, prin comparație cu recomandările generale de alimentație și un stil de viață sănătos.

Caracteristicile individuale care influențează alimentația

Prin definiție, orice tip de serviciu poate fi personalizat numai dacă se cunosc toate datele necesare despre beneficiar. Pentru a stabili un plan de nutriție personalizat este nevoie de cunoștințe la mai multe niveluri.

Primul nivel este reprezentat de datele cel mai ușor de obţinut, cel puțin la nivel teoretic, și anume caracteristicile dietei actuale a pacientului. Datele despre obiceiurile alimentare se pot obține prin chestionare de frecvență alimentară și prin completarea unui jurnal alimentar. Ideal ar fi folosirea ambelor tactici, ori de câte ori este posibil. O a treia modalitate de estimare a ingestiei calorice și de nutrienți este ancheta alimentară pe 24 de ore, dar care oferă informații limitate și mai puțin corecte.

Al doilea nivel de informații este reprezentat de caracteristicile fenotipice. Pentru stabilirea particularităților dietetice se vor considera următoarele caracteristici ale fenotipului: masa corporală, înălțimea, vârsta, sexul, activitate fizică, glicemia, colesterolemia, tensiune arterială sau orice alt marker de interes pentru pacient. Stabilirea parametrilor de interes se poate face pe baza unei anamneze din care reies problemele de sănătate actuale și posibilele predispoziții date de antecedentele familiale. Este indicată evaluarea statusului micronutrienților la nivelul organismului, ori de câte ori se suspectează o deficiență nutrițională printr-un examen clinic obiectiv.

Al treilea nivel de informații este cel referitor la genotip, acestea fiind cel mai greu de obținut la momentul prezent. Studiile din sfera nutrigeneticii și nutrigenomicii demonstrează tot mai des influența alimentelor asupra expresiei materialului genetic, dar și cum genotipul ne poate influența alegerile alimentare.

Importanța relației specialist-pacient în eficiența dietelor personalizate

Dupa cum reiese din numeroase studii, se pot concepe diete și planuri alimentare personalizate și fără a apela la screeningul genetic, care pot avea rezultate favorabile în îmbunătățirea stilului de viață.

În stabilirea unui plan de nutriție personalizat pornind de la caracteristicile dietetice și fenotipice, un pas important este prima consultație din care specialistul trebuie să adune toate informațiile necesare. Pe lângă informațiile obiective, trebuie analizat stadiul de motivație al pacientului. Este esențială motivarea pacientului prin explicarea importanței modificărilor stilului de viața propuse și eliminarea factorilor de natură psihologică, ce pot sabota un plan alimentar personalizat. Așadar, medicul sau nutriționistul trebuie să fie și un bun psiholog pe probleme de nutriție ale pacientului.

Un aspect la fel de important este reprezentat de preferințele alimentare ale pacientului care, adesea, se neglijează chiar și în dietele personalizate. Oricât de personalizată ar fi dieta din punct de vedere al nevoilor nutriționale, nu va fi sustenabilă dacă nu este pe placul pacientului. Tocmai din acest motiv, relația nutriționist-pacient trebuie să fie una de încredere, în care specialistul devine „prietenul” pacientului.

La nivel teoretic, conceperea unei diete personalizate începe de la stabilirea necesarului caloric în funcție de vârstă, sex, înălțime, masă corporală și nivel de activitate fizică. Acest necesar caloric se va transforma într-un meniu variat și echilibrat. Se pornește de la recomandările generale în ceea ce priveste numărul de mese, repartiția macronutrienților și necesarul de micronutrienți. Aceste recomandări se adaptează la programul de muncă al pacientului, la senzația de foame și sațietate, la programul de activitate fizică, la disponibilitatea alimentelor și la preferințele individuale.

O dietă adaptată stilului de viață al pacientului, chiar dacă nu este perfectă din punct de vedere al echilibrului nutrienților sau al orarului meselor, este mai eficientă pe termen lung.

Pacientul trebuie urmărit săptămânal pe parcursul perioadei de tranziție spre obiceiuri alimentare mai sănătoase. Informațiile despre respectarea recomandărilor nutriționale și răspunsul organismului la modificările produse în primele săptămâni ale dietei trebuie valorificate în următoarele săptămâni. Planul alimentar trebuie să sufere modificări mici săptămânal, astfel încât să se adapteze la noile caracteristici fenotipice și dietetice. Modificările antropometrice, dorite la începutul perioadei de nutriție personalizată, modulează ulterior recomandările nutriționale.

Colaborarea dintre pacient și specialist trebuie încetată doar atunci când se consideră că pacientul și-a însușit bine noile obiceiuri alimentare și este capabil singur de alegeri alimentare care să răspundă nevoilor sale particulare.

Concluzie

Cu toate că nutriția personalizată se poate face doar la nivel individual, la nivel populațional trebuie furnizate informațiile de bază despre alimentația sănătoasă, însoțite de un ghid minim de modalități de personalizare. În momentul în care apar dezechilibre nutriționale este esențială adresarea către personalul medical specializat pentru recomandări personalizate.

Etichete: Nutritie, dieta personalizata, solutia