"Povestea mancarii in viata mea.. dupa intalnirea cu medicul nutritionist, corelat cu pregatirea pe care o am, privesc cu alţi ochi oamenii şi pe mine in general" - Life trainer – Simona Grigore

Pe langa o listă de alimente bune pentru sănătate şi ce trebuie să faci pentru a slăbi, este esential sa pătrundem în sufletul care sustine kilogramele în plus.

Inca din copilarie am fost obisnuiti cu mancarea ca recompensa in urma unei reusite (sa sarbatorim un eveniment) sau dupa o nereusita (“ceva bun ca sa ma simt mai bine”) – ori conditionare: “daca mananci tot din farfurie poti merge la joaca”.

Din copilărie suntem trataţi cu mâncare: copilul plânge, părintele îi dă de mâncare. Mâncarea dă o stare de bine pe moment, însă se creează o relaţie defectuoasă.

Aceasta a devenit un prieten bun de câte ori ne simţim bine sau nu, sau de câte ori suntem plictisiti, vrem să uitam, avem anxietati sau suntem obositi.

Mâncarea dupa senzatia de satietate înseamnă un aport caloric de care nu avem nevoie…” Toate acestea combinate cu sedentarism, scăderea ratei metabolice, etc. sunt responsabile de măsurile în plus la haine. Şi de multe deziluzii…

Kilogramele în plus pot fi oglinda ori simptomele unui suflet care suferă.

La medicul nutriţionist vine cineva care a pierdut controlul în relaţia cu mâncarea, dar nu pentru că mâncarea a devenit brusc prea imbietoare.

Este mai uşor să recunoaştem că avem o problemă cu kilogramele decât că avem o problemă de altă natură – spre exemplu tristetea, depresia, stresul, neimplinirea.

V-aţi întrebat de ce rezultatele din cura de slăbit nu se păstrează?

De kilogramele în plus putem scăpa mult mai uşor si pe termen lung daca identificam si vindecam cauza care sta in spatele impulsului de a manca.

Nu suntem obisnuiti să ne identificăm emoţiile şi să le trăim în mod optim.

Trebuie să învăţăm să le gestionam, sa nu le mai ignoram sau sa le negam..

“Dacă eşti trist, ieşi undeva ca să nu mai fii, dacă eşti furios, calmează-te! Esti un om puternic!” - ne spunem uneori in dialogul interior.

Ce ar fi daca am lasa emotiile sa vina? Sa stam putin cu ele si sa vedem ce putem intelege din asta, asistat de un specialist in domeniu. Aici este omul cu adevarat puternic: cel care infrunta nu cel care ascunde, ignora, fuge.

Concluzii: Cand am scris acest text, am fost tentată de câteva ori să mănânc, deşi nu îmi era foame ori sete. De fiecare dată, am rezistat pentru ca am credinta ca sunt pregatita să înfrunt emotiile cu mâinile goale.

Nu este foarte uşor să identificăm şi să recunoaştem în faţa noastră (şi cu atât mai greu în faţa celorlalţi) că avem probleme  de acest gen..si totusi..

Povestind personal prin ce treci, echilibrul tau va veni din toate punctele de vedere.

…de ce mâncarea ca refugiu şi nu echilibrul emotiilor?